Moarte lentă, dureroasă, plină de torturi, sau moarta rapidă, fără pic de suferinţă? Nu ştiam cu siguranţă pe care o suferisem eu, însa ştiam un singur lucru, nu mai aparţineam lumii viilor, eram pierdută pe tărâmul necunoscut, toţi se tem de el, nu ştiu ce se află aici, consideră majoritatea că pe tărâmul ratacitor singurul lucru prezent este durerea, atât de apăsătoare, şi aveau dreptate, chiar asta se află ascunsă în întunericul copleşitor, aşteptând să te învăluie, dar nu mai conta, nu puteam schimba nimic, aşteptam să văd ce avea să urmeze. Încet, parcă cineva îmi derula întreaga mea viaţa prin faţa ochilor, vedeam fiecare gest, auzeam fiecare sunet pe care îl spusesem, greşelile pe care le facusem, regretele amarnice pe care le-am avut, bucuria, tristeţea, prietenii, familia, toţi…toate, erau acum un capitol încheiat, înapoi nu mă mai puteam întoarce, probabil acum era ultima dată când aveam sa le revăd, după care le voi da uitării, deşi, ascunse undeva în sufletul meu vor rămâne mereu, o parte din mine. La o scenă însă mă blocasem, se derula parcă de un infinit de ori in faţa mea, parcă cineva dorea să mă pedepsească prin asta. Era scena morţii mele, acum am văzut cum a avut loc, am aflat răspunsul la ultima mea întrebare. Din imaginile pe care le vedeam, îmi puteam da seama cu uşurinţă că moartea suferită de mine a fost una lentă, plina de dureri, deşi, nu-mi mai amintesc să fi simţit ceva, probabil corpul meu era paralizat, lanţurile cu care fusesem legată erau atât de puternic strânse, încât mi-au sfâşiat pielea, pătrunzând până la os. Un ţipăt lipsit de vlagă am reuşit să scot, însă intonaţia era mult prea ştearsă şi înceată pentru a putea fi auzită de cineva. Puteam observa că persoana ce îmi provoca toate acestea era nimeni altul decât propriul meu frate, eram încremenită, îngrozită la acest gând. Mă ucisese cu sânge rece, necontând faptul că eram propria lui soră, singura lui soră…Acum aveam ocazia să văd toate torturile la care fusesem expusă, era terifiant, nu puteam crede, însă se intâmplase. M-a bătut, tăiat bucăţele şi aruncat în mare, nu inainte însă de a mă viola. De ce? De ce a făcut toate astea? Se putea sa fie invidie? Era invidios pe faptul că eu eram preferata tuturor probabil, dar eu…eu încercam să-l introduc şi pe el, însa refuza de fiecare dată, spunând că nu doreşte să-mi ia din strălucire, şi acum, mi-a luat viaţa. Mă întreb regretă măcar puţin? Ţineam la el, era fratele meu, tocmai din această cauză l-am iertat, sper doar ca acum el să-si trăiască viaţa mai fericit. Ce n-aş da, o ultimp dorinţă să-mi pot pune, îmi doresc ca el să fie iertat pentru asta, şi mai ales, să nu se afle vreodată fapta lui. Aş vrea să-i pot spune că-l iert şi îl iubesc în ciuda a ceea ce comisese, însă asta era practic imposibil. Eram doar o prezenţă fantomatică acum, un alt suflet rătăcitor printre atâtea altele, însă eram tristă, vroiam să-l văd pentru ultima oară, realizam totuşi că acest vis nu e câtuşi de puţin posibil. În sfârşit imaginile încetară a-mi mai apărea, astfel eu dispărând de acolo, trasă parcă de ceva mult mai puternic decât mine. O lumină întrezăream, era atât de frumoasă, strălucitoare, atât de imaculată, emanând o caldură de nedescris. Mă cuprindea încet, până am pătruns complet în ea. Acum eram împlinită, fericită…Am întalnit bunicii, scumpii mei bunici, decedaseră când eu aveam doar 10 ani, mi-au lipsit mult, dar acum sunt cu ei, mă simt protejată, aştept cu nerăbdare sosirea părinţilor, prietenilor mei, şi chiar a fratelui meu aici. Vom fi uniţi pentru totdeauna, împreună într-o legatură pe care nimeni şi nimic nu o va putea sfărâma oricât de mult ar încerca.
d'oh, nu săriţi pe mine, nu sunt nu ştiu ce inspirată =]] anyway, alt titlu nu mi'o trecut prin cap
![Iertarea [one'shot] I_logo](https://2img.net/s/t/14/89/92/i_logo.png){kind=logo}
Acasa 
